2.2.1. Principiul de funcţionare
Un stabilizator de tensiune în comutat ie este alcătuit dintr-un element comutator, un circuit de acumulare şi un circuit de comandă şi control (fig. 2.34).
Tensiunea continuă nestabilizată, v1, furnizată de sursa primară de alimentare este aplicată la intrare; ea se eşantionează într-o succesiune de impulsuri de frecvenţă ultrasonică şi se aplică circuitului acumulator[1]*, format din condensatorul C0 şi din inductanţa L. Nivelul tensiunii de ieşire se sesizează prin circuitul de control, care furnizează semnalul de corecţie necesar circuitului de comandă; acesta modifică una din caracteristicile formei de undă livrate de comutator (durată impuls, frecvenţă, simplitudine) şi compensează astfel variaţiile tensiunii de ieşire.
S este elementul comutator (de regulă un tranzistor, în unele cazuri un tiristor), comandat sub acţiunea semnalului furnizat de circuitul de comandă. Acest comnutator se închide periodic permiţînd aplicarea la intrarea filtrului LC0 a unor impulsuri de tensiune a căror amplitudine este egală cu tensiunea de intrare v1 şi a căror durată, ton depinde de timpul în care comutatorul este închis. Intervalul în cadrul căruia comutatorul S este deschis este egal cu pauza dintre două impulsuri vecine (toff). În principiu, un ciclu de funcţionare se derulează în două secvenţe. Comutatorul permite în prima secvenţă încărcarea elementului acumulator cu energie absorbită de la intrare, în a doua secvenţă se transferă energie din circuitul acumulator pe sarcină. Condensatorul C0 ioacă rolul de rezervor principal de curent, el asigurînd debitarea de curent în sarcină şi în intervalul de timp cînd aceasta este izolată de intrare prin comutatorul deschis.
Perioada de succesiune a impulsurilor este:
T = ton + toff (2.23)
Pentru un filtru LC ideal, pe care nu există cădere de tensiune continuă, valoarea medie a curentului la ieşirea stabilizatorului este:
V0 = v1∙ ton / (ton + toff ) = v1 ton /T (2.24)
Din relaţia de mai sus rezultă că, pentru vt şi T constante mărimea tensiunii la ieşirea stabilizatorului V0 este proporţională cu durata impulsului ton; raportul dintre durata impulsului, ton şi perioada lui, se numeşte factor de umplere:
γ= ton /T (2.25)
Pentru T=constant, tensiunea la ieşirea stabilizatorului este:
V0=γv1 (2.26)
unde γ<1, ceea ce arată că, în cazul schemei menţionate, tensiunea la ieşirea stabilizatorului va fi totdeauna mai mică decît tensiunea la intrarea lui; aceste stabilizatoare se numesc stabilizatoare de tip coborîtor[2]*.
În fig. 2.35 se prezintă schema de principiu a circuitului acumulator. Comutatorul S se realizează de obicei cu un tranzistor de comutaţie, astfel că VS=VCE şi ir=ic, VS şi i1 fiind căderea de tensiune pe comutator, respectiv curentul absorbit de la intrare.Pe durata tan comutatorul S este închis (tranzistorul conduce), dioda D fiind polarizată invers, curentul absorbit de la intrare alimentează condensatorul C0 şi sarcina. Totodată se stochează energie în bobina L. Curgerea curentului prin circuit, în această secvenţă se indică în figură cu linie continuă.
Pe durata toff, comutatorul S este deschis (tranzistorul se blochează), tensiunea pe bobină se inversează, dioda D se polarizează în direct şi energia stocată în bobină se transferă în condensatorul C0 şi sarcină. Curgerea curentului prin circuit pe durata toff se indică în figură cu linie întreruptă.
Dacă se examinează regimul de lucru care se stabileşte după un număr mare de „închideri/deschideri” ale întrerupătorului S, atunci tensiunea VL ce apare pe bobina L este egală cu diferenţa dintre tensiunea v1 şi tensiunea pe condensator, Vl=v1—V0 . În acest timp dioda D este blocată, fiind polarizată în invers. Dacă mărimea instantanee a curentului iL este mai mică decît curentul prin sarcină, condensatorul C0 va furniza un curent suplimentar şi scade uşor. Cînd depăşeşte curentul solicitat la ieşire, diferenţa de curent încarcă capacitorul, mărind VΩ. Curentul iL va creşte pînă cînd comutatorul S se deschide. în acest moment, deoarece curentul prin bobina L nu poate să se modifice instantaneu, potenţialul punctului A coboară la —VD, astfel ca dioda D intră în conducţie, menţinînd în continuare curentul prin inductanţă; dioda D permite trecerea curentului prin sarcină pe durata în care întrerupătorul S este deschis. Deoarece la blocare prin comutatorul S nu mai trece curent energia acumulată în inductanţă va avea tendinţa de a se elibera sub forma unei supratensiuni de sens invers, este nevoie ca acestei energii să i se permită să se elibereze prin intermediul unei diode montată în sens invers la intrarea filtrului. Din acest motiv această diodă se numeşte diodă de recuperare* cu rolul de a recupera energia acumulată în bobină. Curentul prin bobină scade continuu spre zero pînă cînd întrerupătorul S se închide din nou şi ciclul se reia. Circuitele electronice care completează schema stabilizatorului în comutaţie controlează timpii ton şi toff ai întrerupătorului S astfel încît curentul mediu prin inductanţă să fie egal cu curentul prin sarcină, curentul prin C0 să fie nul şi V0 să rămînă constant.
Curentul prin bobină, iL, variază între două limite ILM şi ILm (fig. 2.36). Curentul furnizat la ieşire I0 rezultă din forma de undă a curentului prin bobină şi este egal cu (ILM + ILm)/2.După valorile pe care le ia în timpul funcţionării curentul iL, se disting două moduri de lucru:
— modul de lucru cu funcţionare neîntreruptă (permanentă), cînd curentul iL nu atinge niciodată valoarea zero,
— modul de lucru cu funcţionare intermitentă, cînd curentul iL scade la zero într-un timp mai scurt sau egal cu toff.
Modul de lucru cu funcţionare permanentă este avantajos deoarece minimizează efectul variaţiei curentului prin sarcină asupra tensiunii de ieşire. Acest regim de lucru se obţine în momentul în care mărimea inductanţei se alege mai mare decît valoarea critică (Lcr) pentru care ILm=0 în momentul anterior închiderii întrerupătorului S. În fig. 2.36 se prezintă formele de undă ale curentului prin circuitul din fig. 2.35.
Regimul de lucru intermitent este neindicat deoarece înrăutăţeşte atenuarea pulsaţiilor (filtrarea) la ieşirea stabilizatorului.
Schema funcţională a circuitului de putere al stabilizatorului în comutaţie de tip coborîtor, conţine patru elemente de bază: comutatorul S, inductanţa L, condensatorul C0 şi dioda D. Cu aceleaşi componente se poate sintetiza un circuit de putere pentru un stabilizator de tensiune în comutaţie, în care mărimea tensiunii la ieşire V0 să fie mai mare decît tensiunea de intrare VI; acest circuit, de tip stabilizator ridicător de tensiune*, se dă în fig. 2.37.
În acest caz la închiderea întrerupătorului S, tensiunea de intrare v1 se aplică pe inductanţa L, prin care începe să treacă un curent iL, crescător liniar, deoarece constanta ele timp a circuitului τ=L/Rl este mult mai mare decît timpul în care întrerupătorul S se menţine închis, în acest interval ele timp dioda D nu conduce, deoarece la bornele el se aplică tensiunea (inversă) Vc, a condensatorului C0, încărcat ea rezultat al unui număr mare de comutări anterioare ale întrerupătorului S. Tensiunea pe rezistenţa de sarcină RS în intervalul ton este egală cu tensiunea pe condensatorul C0; tensiunea electromotoare care apare pe bobina L în acest interval de timp este egală cu tensiunea de intrare şi are polaritatea inversă acesteia (polaritate indicată pe schemă fără paranteze).
La deschiderea întrerupătorului S, curentul din bobina L nu poate să-şi schimbe sensul instantaneu, in timp ce tensiunea la bornele bobinei îşi schimbă sensul (în sensul marcat pe figură în paranteze); această tensiune (de autoinducţie) se înseriază cu tensiunea de intrare. Din acest moment dioda D va conduce, (deoarece la bornele ei se aplică suma dintre tensiunea de intrare v1 şi tensiunea obţinută pe sarcină este mai mare decît tensiunea VL) şi va alimenta condensatorul C0. Ca atare tensiunea obţinută pe sarcină este mai mare decît tensiunea de intrare, cu o mărime egală cu tensiunea de autoinducţie VL pe bobina L.
Bobina L în acest tip de stabilizator nu contribuie la reducerea tensiunii de ondulaţie la ieşire (filtrare) ci este componenta în care se înmagazinează energie magnetică pe durata ton, de deschidere a întrerupătorului S. Această energie, pe durata toff se însumează cu energia sursei de alimentare şi se transmite sarcinii. Din acest motiv prezenţa condensatorului C0 în schema stabilizatorului este necesară din punct de vedere principial, deoarece el este singura componentă din schemă care asigură menţinerea tensiunii constante pe sarcină în intervalul ton. Mărimea tensiunii la ieşirea stabilizatorului este legată de tensiunea de intrare, v1 prin relaţia:
V0 = v1 1/(1-γ) (2.27)
Din această relaţie rezultă că tensiunea la ieşirea stabilizatorului radicător este totdeauna mai mare decît tensiunea la intrarea lui; această mărime este cu atît mai mare faţă de tensiunea de intrare, cu cît este mai mare valoarea coeficientului de umplere γ.
Cu ajutorul aceloraşi componente, L, C, D, S, se poate realiza un circuit de putere pentru un stabilizator de tensiune în comutaţie, a cărui tensiune la ieşire V0, să aibă polaritatea inversă faţă de polaritatea tensiunii de intrare. Acesta se numeşte stabilizator de tensiune inversor* şi are schema de principiu dată în fig. 2.38.Pentru explicarea funcţionării se consideră circuitul după suficient de multe cicluri de comutare ale întrerupătorului S, astfel încît schema funcţionează în regim staţionar. La închiderea întrerupătorului S, pe bobina L se aplică tensiunea Vi, prin care trece curentul iL, liniar crescător. Polaritatea tensiunii pe bobină este menţionată pe figură fără paranteze. În acest timp dioda D este blocată, deoarece pe ea se aplică o tensiune inversă egală cu v1. Pe durata ton, cînd tranzistorul conduce (comutatorul S închis) energia se stochează în bobină. Curgerea curentului în circuit s-a indicat cu linie continuă.
Pe durata t0ff, cînd tranzistorul se blochează (comutatorul S deschis) tensiunea pe bobină se inversează (semnul marcat pe figură cu paranteze), dioda D se polarizează direct şi energia stocată în bobină se transferă, pe capacitorul C0 şi pe sarcină. Curgerea curentului prin circuit, în această secvenţă s-a indicat cu linie întreruptă.
Mărimea tensiunii la ieşirea stabilizatorului, faţă de tensiunea la intrarea sa este dată de relaţia:
V0=v1 γ/(1-γ) 2.28)
Din relaţia de mai sus rezultă că tensiunea la ieşirea stabilizatorului în comutaţie de tip inversor, poate fi, în valoare absolută, mai mare sau mai mică, faţă de tensiunea de intrare (funcţie de mărimea factorului de umplere γ) şi are polaritatea inversă faţă de aceasta.
* Circuitul acumulator are rolul de a înmagazina energie în timpul în care elementul comutator conduce şi de a restitui energie consumatorului cînd elementul comutator este blocat.
* Step-down voltage regulator (engl.).
* Free wheeling diode, în engleză.
* Step-up switching regulator (engl.). Stabilizatoare de tensiune
* Inverter switching regulator (engl.).
Articole din aceasi publicatie