2.2.2. Elementul regulator
În practică se folosesc două categorii de stabilizatoare în comutaţie: 1) cu element regulator (comutatorul S), tranzistor, utilizate pentru puteri mici şi medii şi 2) eu element regulator-tiristor, utilizate pentru puteri importante.
Comparativ cu stabilizatoarele în regim liniar, stabilizatoarele de tensiune în comutaţie se caracterizează prin aceea că elementul lor regulator funcţionează în regim de impulsuri, la o frecvenţă relativ ridicată (de la 10 kHz la peste 100 kHz).
Funcţionarea tranzistorului bipolar în regim de comutaţie este ilustrată în fig. 2.39. Se presupune că pe baza tranzistorului Q, conectat în circuitul sursei de alimentare în serie cu rezistenţa de sarcină, RS, se aplică impulsuri de curent de comandă, de formă dreptunghiulară (fig. 2.39, b), cu amplitudinea IB. În intervalul t1—t2, cînd curentul de bază este nul, punctul de funcţionare al tranzistorului este situat pe caracteristica VCE—IC în 1 (fig. 2.39 c); în acest interval de timp, tranzistorul este blocat, curentul prin el este extrem de mic şi aproape întreaga tensiune de la intrare, v1, se aplică joncţiunii colector-emitor.
În intervalul t2—t3, pe baza tranzistorului se aplică un impuls de curent cu amplitudinea IB >> IB4 ; în acest interval punctul de funcţionare ocupă poziţia 2 pe caracteristica de ieşire şi tranzistorul se aduce în starea saturată; această stare se caracterizează prin aceea că, curentul de colector al tranzistorului se limitează de rezistenţa de sarcină, şi, deoarece căderea de tensiune pe tranzistor este (foarte) mică, aproape întreaga tensiune de intrare se aplică pe această rezistenţă.
În regimul de blocare şi în cel de saturaţie, pe tranzistor se disipă o putere neînsemnată, deoarece într-un caz curentul de colector este extrem de mic, iar în celălalt caz, căderea de tensiune pe tranzistor este foarte mică.
Pe durata comutării tranzistorului, punctul de funcţionare trece din regiunea de blocare, în regiunea de saturaţie şi invers, parcurgînd regiunea activă. La funcţionarea tranzistorului în regim de comutare, cînd punctul de funcţionare se găseşte în regiunea activă a caracteristicii, pe tranzistor de asemenea se disipa o putere care depinde ele timpul de comutare şi de amplitudinea impulsurilor de comandă. Puterea disipată pe tranzistor în regim de comutaţie, este de cîteva ori mai mică decît la funcţionarea sa în regim continuu pe sarcină, la un acelaşi consum de putere.
{image}
Fig. 2.39. Funcţionarea tranzist orului bipolar în comutaţie: a – schema de principiu, b – dependeţa in(t); V0(t); c – caracteristica de ieşire.
Tensiunea de ieşire V0 în schema din fig. 2.39 a, va avea forma de tren de impulsuri dreptunghiulare cu amplitudinea aproximativ egală cu tensiunea de intrare.
Odată cu modificarea lărgimii impulsurilor de comandă, se modifică şi durata impulsurilor la ieşire (aşa cum se arată cu linie întreruptă în fig. 2.39 b) ceea ce conduce la modificarea valorii medii a tensiunii în sarcină.
Tiristoarele de asemenea pot fi utilizate ca elemente regulatoare în stabilizatoarele de tensiune de comutaţie de puteri mari; ele prezintă însă un inconvenient faţă de tranzistoare deoarece odată aduse în conducţie este dificil să li se întrerupă curentul*. Pentru înlăturarea acestui inconvenient s-au imaginat o serie de circuite. Cel mai frecvent utilizat în aceste aplicaţii este circuitul Morgan, reprezentat în fig. 2.40.
În această schemă tiristorul este şuntat de un circuit oscilant LC, care conţine bobina n1 şi condensatorul C. Bobinajul n1 + n2 se realizează pe un miez magnetic toroidal, care constituie un autotransformator saturat.
Pentru explicarea funcţionării montajului, se presupune momentul în care tiristorul este blocat la sfîrşitul unui ciclu. Condensatorul C este încărcat la o tensiune practic egală cu tensiunea de alimentare V1 şi circuitul magnetic al torului este saturat pozitiv (punctul t0 pe caracteristica sa de histerezis). Dacă acum pe poarta tiris- torului se aplică un impuls de comandă, acesta devenind conductor, condensatorul se descarcă prin bobina a torului, avînd ca efect desaturârea circuitului magnetic. Dacă bobinajele n1, n2 se realizează de aşa manieră încît amper-spirele (n1i1) în n1, prin care se descarcă C1 să fie preponderente faţă de numărul de amper-spire indus prin curentul de încărcare prin bobinajul n2 (deci n2i2), descărcarea condensatorului va produce desaturarea în sens contrar, negativ, a circuitului magnetic. În acest moment (t2) impedanţa prezentată de tor este foarte mică, iar curentul de descărcare al lui C va scădea în continuare, astfel încît produsul amperspire în n2 devine preponderant. Noua desaturare a circuitului magnetic şi curentul i2 ce traversează n2 care joacă rol de primar al autotransformatorului, va genera o tensiune negativă la bornele lui n1, tensiune care, aplicată prin intermediul condensatorului C la bornele tiristorului, îl va bloca. Aceasta provoacă întreruperea lui i2, şi condensatorul se va reîncărca pozitiv prin rezistenţa de sarcină R5, ceea ce va avea ca efect aducerea circuitului magnetic al torului în starea de saturare pozitivă, unde a fost găsit cînd am început explicarea funcţionării schemei. Acum, la un nou impuls de comandă aplicat pe poarta tiristorului, ciclul se reia. Frecvenţa la. care funcţionează un circuit în comutaţie de tip Morgan este de l÷5 kHz.
* Excepţie fac tiristoarele care se blochează pe poartă, de tipul GTO (gate turn-off, engl.).
Articole din aceasi publicatie